Vino să imspirăm milioane de femei să învețe cum să pună capăt grijilor financiare
Stela Trif
CEO și Autor al Launch ATM
Nu ești o persoană sociabilă, căreia îi place să interacționeze cu persoane noi.
Nu ești dispusă să înveți tot ce este nou legat de vânzări.
Nu îți place să ieși din zona de confort.
Nu ești o persoană suficient de organizată încât să depui un efort de minim 5 ore în fiecare zi.
Nu ești o persoană persuasivă.
Nu în ultimul rând, dacă nu ești ok să înveți un conținut gata validat și să-l redai într-un mod atractiv, dar cât mai fidel.
Dai click pe link-ul de mai jos și completează formularul;
Dacă totul este în regulă, atunci trecem la pasul următor – unde ne cunoaștem;
Dacă și aici lucrurile au decurs bine, cu siguranță vom găsi o soluție de remunerație (procent din fiecare vanzare) care să ne pună pe aceeași pagină și să putem lucra împreună;
...și mă prezint ca să vezi pe ce experiență se bazează lucrurile importante despre care urmează să îți spun.
Sunt absolventă de chimie și drept, pasionată de dezvoltare personală, sunt un om dedicat dezvoltării oamenilor.
Mi-am început activitatea cu afaceri clasice de familie timp de aproape 20 de ani, apoi flerul m-a împins către business-uri online.
Am folosit internetul și un model de business online ca să îmi fac loc în peisajul românesc. În scurt timp (cam 5 ani) am devenit foarte cautată pe zona de marketing și promovare online.
Am fost Coordonator de Program la John Maxwell Team Romania și sunt membru certificat pe coaching, training, speaking din 2017.
Sunt autoarea programelor Launch ATM și 6-Figure Mentorship Program și fondatoarea Școlii de Marketing Online.
Copyright © 2019 Company Name. All Rights Reserved.